Faceți căutări pe acest blog

duminică, 13 august 2017

Citește ce-ți place, ca să-ți placă ce citești


Mulți dintre noi ne plictisim repede după ce am început să citim ceva ce pare obligatoriu. Mi se întâmplă și mie. Dar când descopăr asta, mă opresc din lectură și-mi spun că mintea mea nu este deocamdată pregătită pentru lectura respectivă. Apoi fac altceva o vreme, după care revin. Și dacă tot nu sunt dispus să citesc în continuare acel material, atunci am o carte de rezervă pe care abia aștept s-o citesc, pe care o citesc cu poftă cu orice ocazie, pe care o înțeleg bine și mă captivează.

Este foarte important să citiți. Toată cunoașterea umanității se află în cărți. Și cred că adevăratul progres al omenirii a început în momentul în care cineva s-a gândit să lase cumva moștenire urmașilor săi ceea ce a aflat el pe parcursul vieții, pentru ca ei să nu mai fie nevoiți să înceapă de la zero cunoașterea. Animalele nu știu să-și transmită cunoștințele mai departe urmașilor, motiv pentru care nu pot zbura în cosmos. Nu poți acumula într-o viață de unul singur toate cunoștințele de care ai nevoie pentru a zbura în  cosmos. Oamenii au început prin a scrijeli pe pietre cunoștințele lor fundamentale, apoi au descoperit tiparul, apoi internetul. De aceea, oamenii diferă foarte mult de animale.

Așadar, acesta este motivul pentru care citim. Ca să nu mai fim nevoiți să pornim de la zero, ci să ne bazăm pe cunoștințele obținute deja de către înaintașii noștri dragi. 

Dar asta nu înseamnă că trebuie să citim tot ce ne pică în mână, haotic. Trebuie să citim doar ceea ce ne definește, doar ceea ce este în legătură cu ceea ce ne place mult, mult de tot. Și nu e ușor să descoperim ceea ce ne place. De regulă, ne place numai ceea ce ne captivează, ce ne face să uităm de ceas, de foame, ce ne mărește pulsul, ce ne emoționează până la lacrimi. Citiți despre asemenea lucruri.

Nu putem fi enciclopediști. Cu toate că sunt foarte multe domenii de cunoaștere extrem de interesante, nu avem o viață nesfârșită încât să ne putem dedica oricărui ideal. Trebuie să fim selectivi. Și trebuie să ne consolăm cu ideea că nu vom putea citi toate cărțile care au fost scrise vreodată. Nici măcar pe cele bune, bune de tot.

Așadar, descoperiți cu mare atenție ceea ce vă place cu adevărat, mai mult decât orice, și dedicați-vă complet, dar complet!, acelui ideal. Citiți mult despre ceea ce se știe în acel domeniu. Și astfel nu va fi un timp pierdut. 

N-am regretat nicio clipă că am citit mult, ci am regretat că nu am citit mai mult.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Exprimați-vă părerea despre articol sau cereți lămuriri suplimentare, ca să transmitem cât mai multă informație celor care au nevoie de ea.

Comentariul va apărea după un anumit interval de timp necesar moderării.

Legături la toate articolele din blog



Postări populare